Arghezi, Tudor: Penészvirágok (Flori de mucigai in Hungarian)

Le-am scris cu unghia pe tencuială

Pe un părete de firidă goală,

Pe întuneric, în singurătate,

Cu puterile neajutate

Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul

Care au lucrat împrejurul

Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.

Sunt stihuri fără an,

Stihuri de groapă,

De sete de apă

Şi de foame de scrum,

Stihurile de acum.

Când mi s-a tocit unghia îngerească

Am lăsat-o să crească

Şi nu mi-a crescut -

Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.

Şi mă durea mâna ca o ghiară

Neputincioasă să se strângă

Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

E sorokat körmöm karcolta falra.

Üres habarcson siklott jobbra-balra.

Írtam magamban, vaksötétben

És nem segélt meg semmiképpen

Sem a bika, sem a sas, sem oroszlán,

Melyek Lukács, János, de aztán

Márk körül is hevertek.

Időtlenek e versek,

Gödrök, vizek

Szomja sziszeg;

Éhség s korom:

Ez mindenik sorom.

Angyal-körmöm amidőn elkopott,

Hagytam, hadd nőjön ki legott,

De mégse nőtt meg -

Vagy nem ismertem őt meg.

Éj volt. Zápor zúgott ott kint az ugaron,

S jobbom sajgott, mint bús karom,

Melyet behúzni nem is tud az ember.

Megpróbáltam körmölni hát a bal kezemmel.