This website is using cookies

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue without changing your settings, we'll assume that you are happy to receive all cookies on this website. 

Doinaş, Ştefan Augustin: Az ezüst agyarú vadkan (Mistreţul cu colţi de argint in Hungarian)

Portre of Doinaş, Ştefan Augustin

Mistreţul cu colţi de argint (Romanian)

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea

prin inimă neagră de codru trecea.

Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,

cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

 

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse

mistreţul cu colţi de argint, fioros,

ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse

copita şi blana şi ochiul sticlos...

 

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,

mistreţul acela nu vine pe-aici.

Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,

ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

 

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte

privea printre arbori atent la culori,

lăsând în culcuş căprioara cuminte

şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

 

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:

- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn

mistreţul cu colţi de argint, nu departe:

veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

 

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,

zicea servitorul privindu-l isteţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

 

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:

- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,

mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:

veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

 

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,

zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

 

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:

- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc

mistreţul cu colţi de argint, din poveste:

veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

 

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,

zicea servitorul râzând cu dispreţ.

Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...

Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

 

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii

cum stă în amurg, la izvor aplecat,

veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii

îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

 

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,

oprind vânătoarea mistreţului meu?

Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?

Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

 

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,

chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.

Ascultă cum latră copoii gonindu-l...

Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

 

Mai bine ia cornul şi sună întruna.

Să suni până mor, către cerul senin...

Atunci asfinţi după creste luna

şi cornul sună, însă foarte puţin.



Uploaded byP. T.
Source of the quotationhttp://7torony.hu/content.php?c=34991

Az ezüst agyarú vadkan (Hungarian)

Egy levanti herceg ki imád vadászni,

sötét erdő szívében baktatott.

Sűrű bozótban kellett utat vágni,

fuvolaszóval hívta a csapatot:

 

- Kapjuk el az ezüst agyarú vadkant,

mely arra jár, amerre senki se még.

Rejtett odúkban cseréli naponta

bundáját, patáját, üveges szemét...

 

- Urunk -  kérlelték rémülten a szolgák,

- nem jön ma erre a félelmetes kan.

Tereljünk össze kürtjeinkkel inkább

vörös rókákat és apró nyulakat.

 

A herceg mosolyogva folytatta útját,

színeket keresve fák ágai alatt,

nem zavarta meg szelíd őzek álmát,

sem a csillogó szemű hiúzokat.

 

Bükkfák tövénél a nagy gazt félrecsapta:

- Nézzétek, ahogy körbe-körbe szalad,

ahogy felénk int, kéjesen horkantva:

menjünk, lőjünk rá gyorsan fanyilakat!

 

- Uram, csak a fák alatt játszik a víz -,

felelte okoskodva egyik szolga.

Ő visszafordulva suttogta: - Csitt!...

S a víz csillant, mintha ezüst agyar volna.

 

Szilfáknál, szétszéledt kíséretét híva:

- Nézzétek, hogy pufog, túrja zavartan

a talajt ezüst agyarával a vadkan:

menjünk hát, lőjük rá vasnyilainkat!...

 

- Uram, csak a fák alatt susog a fű -,

felelt merész mosollyal egyik szolga.

Ő visszafordulva suttogta: - Csitt!..

S a fű csillant, mintha ezüst agyar volna.

 

A csúcsok felé hívta őket, kiáltva:

-  Nézzétek, hol lelt menedéket, nyugalmat

a mesebeli ezüst agyarú vadkan,

menjünk és lőjük rá tűznyilainkat!...

 

- Uram, csak a hold szórja szét fényeit,

felelt gúnyosan nevetve egyik szolga.

Ő visszafordulva suttogta: - Csitt!...

S a hold csillant, mintha ezüst agyar volna.

 

De jaj! ahogy a sápadt csillagok alatt

forrás fölé hajolt a szürkületben,

egy óriás vadkan jött és agyarával

a rőt porba rántotta, veszetten.

 

- Mi ez az állat, mely vérem akarja,

hogy az én vadkanom ne foghassam el?

Milyen fekete madár zokog a holdon?

Mi ez az arcomba csapódó száraz levél?...

 

- Uram, az ezüst agyarú vadkanod volt,

ki horkantva zúzta össze csontjaid.

Hallgasd, hogy ugatják az üldöző kopók...

Ő visszafordulva suttogja: - Csitt.

 

Vedd elő inkább a kürtöt és fújjad, fújd

amíg meghalok, a tiszta egekig...

Akkor a hold épp aludni indult,

és szólt a kürt, de csak kis ideig.



Uploaded byP. T.
Source of the quotationhttp://7torony.hu/content.php?c=34991

minimap