This website is using cookies

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue without changing your settings, we'll assume that you are happy to receive all cookies on this website. 

Eminescu, Mihai: Kék virág (Floare albastră in Hungarian)

Portre of Eminescu, Mihai

Floare albastră (Romanian)

- "Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile Asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!"

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

- "Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-isvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochiu de pădure,
Lângă trestia cea lină
Şi sub bolta cea senină
Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romăniţă
Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţine de subsuoară,
Te-oi ţine de după gât.

Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?"

Înc-o gură - şi dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

........................

Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi este trist în lume!

(1873, 1 aprilie)



Source of the quotationhttp://ro.wikisource.org

Kék virág (Hungarian)

"Ismét csillagokba nézel,
Fellegekbe, föl a mennybe?
Bár gondolnál életemre,
Lelkem, s ne felejtenél el!
 
Hasztalan zsúfolsz agyadba
Napsütött folyót, akármit -
Tenger, asszír sík csodáit
Elméd hasztalan kutatja:
 
Ősi gúlák szikla-teste
Fel az égbe tör kevélyen -
Ne keresd a messzeségben
Azt, mi boldoggá tehetne!"
 
Ekként szól a kis leányka,
S fürtjeim szendén becézte:
Bár találó volt beszéde,
Én nevettem bölcs szavára.
 
"Jer a zöldbe, hol zokogva
Fut a forrásvíz a síkra...
Hol már-már ledől a szikla,
Le a roppant völgyszorosba.
 
Vár reánk a tisztás széle,
Derűs tó ragyog szemünkbe,
S ott a nád tövén ülünk le
Jó szagú szederlevélre.
 
Sok bolondságot fecsegve
Fog hazudni majd kicsiny szád.
S én egy réti szegfű szirmát
Tépve, kérdem, hogy szeretsz-e?

Engem ott a nap megérlel,
Mint egy almát, szép pirosra,
S dús arany-hajam kibontva,
Elnémítlak lágy selymével.
 
Hogyha csókot adsz, szerelmem,
Nem fog tudni róla senki,
Mert a nagy kalap elrejti. -
Mást ez úgyse érdekeljen!
 
Míg a fák fölött halad
Majd a hold a nyári estben,
Kebledhez szorítasz engem,
S én körülfonom nyakad.
 
Lomb hajol ránk, lágyan átfog:
S míg a völgy felé leszállunk,
Minden csókot csókra váltunk,
Mint a rejtőző virágok.
 
Majd kapunkhoz érkezünk,
Sugdosunk a mély sötétben,
Halk szavunkból más ne értsen:
Mért törődjön épp velünk?"
 
Még egy csók - s eltűnt az álom,
Hold süt - ott állok meredten!
Én bolondos, szép, egyetlen
Üdvöm: édes kék virágom!
 
*
 
Eltűntél, csodás igézet!
Nagy szerelmünk holt - te drága
Kék virág, szívem virága...
Mégis szomorú az élet!



Publisherhttp://jazsoli5.freeblog.hu

minimap