This website is using cookies

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue without changing your settings, we'll assume that you are happy to receive all cookies on this website. 

Topîrceanu, George : Nyári rapszódia (Rapsodii de vară in Hungarian)

Portre of Topîrceanu, George

Rapsodii de vară (Romanian)

I

Cine-ar putea să spună

Câţi secoli au trecut

De-o lună,

De când nu te-am văzut?...

 

Salcâmii plini de floare

Se uită lung spre sat,

Şi-n soare

Frunzişul legănat

 

Le-atârnă ca o barbă...

Acolo mi-am găsit

În iarbă

Refugiul favorit.

 

Acolo, ca-ntr-un templu,

De-atâtea dimineţi

Contemplu

O tufă de scaieţi.

 

Pe când departe-n zare,

Mirat ca un copil,

Răsare

Un astru inutil...

 

II

Iubito, fără tine

Începe-o nouă zi...

Dar cine

Le poate socoti?

 

Că zilele-n restrişte

Se-nalţă şi apun

Ca nişte

Baloane de săpun...

 

Cu mâinile sub tâmplă

Cum stau aşa culcat,

Se-ntâmplă

Un fenomen ciudat:

 

Privirea mea distrată

Prin negre rămurişti

Mi-arată

Doi ochi adânci şi trişti

 

Şi-n orice strop de rouă

Văd două braţe, mici

Ca două

Picioare de furnici.

 

Dar dacă o lăcustă,

Din verdele talaz,

Robustă

Îmi sare pe obraz, -

 

Din ochii mei dispare

Mirajul interpus,

Pe care

L-am zugrăvit mai sus,

 

Şi-n ochii mei deodată,

Ca-n alte dimineţi,

S-arată

O tufă de scaieţi...

 

III

Acum natura-ncepe

Cu tainicul ei glas

Din stepe

Să cânte-ncet pe nas.

 

Prin ierburile crude,

Sub cerul fără fund,

S-aude

Un bâzâit profund

 

Şi până la amiază

Pământul încropit

Vibrează

Adânc şi liniştit.

 

Sunt gâze şi gângănii

Ce sar şi fac mereu

Mătănii

Când trec prin dreptul meu,

 

Şi-mpreunându-şi zborul,

În ierburi îşi ascund

Amorul

Multiplu şi fecund.

 

IV

 

Şi-n vremea asta, oare,

Când eu visez mereu

La soare -

Ce face dorul meu?

 

Iubirea mea nebună,

De-abia trezită-n zori,

Adună

Mănunchiuri mari de flori.

 

Se-ntreabă - ce să facă?

Şi făr-a pregeta,

Ea pleacă

Întins, la casa ta.

 

Şi nici nu bagi de seamă

Cum pasu-i furişat

Cu teamă

S-apropie de pat,

 

Ci doar treasari deodată

Şi parcă-ţi pare rău.

Mirată,

Te uiţi în jurul tău...

 

Iar ea-ntr-un suflet vine

Cu părul desfăcut

La mine,

Să-mi spuie ce-a făcut...

 

Aşa, spre zarea largă,

Pe zi de-atâtea ori

Aleargă

Pe drumuri lungi de flori.

 

V

Târziu, când peste lanuri

Coboară spre câmpii

Noianuri

De umbre argintii;

 

Când luminosul crainic,

Luceafărul stingher

Şi tainic

S-aprinde iar pe cer

 

Şi cu lumina nouă

Sclipeşte ca un strop

De rouă

Pe vârful unui plop,

 

Iubirea mea fugară

De-abia s-a liniştit,

Şi-afară,

Ca un copul trudit,

 

Pe-un maldăr de sulfine,

Cu cel din urmă gând

La tine,

Adoarme suspinând.



Uploaded byP. T.
Source of the quotationhttp://www.romanianvoice.com

Nyári rapszódia (Hungarian)

I.

Arról vajon ki szólhat,

Hány századdá dagadt

A hónap,

Mióta láttalak?

 

Díszül a nagy határnak

Virul a vén akác,

S megáradt

Fényekkel paroláz,

 

Mint zöld szakáll a lombja,

S ha tűz a napmeleg,

Gyakorta

Hűs árnyat ott lelek.

 

Ölel a reggel csendje,

Hűs, mint a templomok;

S merengve

Egy kórót bámulok.

 

Amíg a fény kigyullad,

Mint kandi lányka-szem,

Egy csillag

Kél fölöslegesen...

 

II.

Szerelmem, fényed nélkül

Ébred a nyári nap,

De végül

Ki veszi számba majd?

 

Hiába jő a másnap,

Csak elpattan, kiég:

Akárcsak

A szappanbuborék.

 

Itt könyökölve veszteg,

Míg elnézek tova,

Megeshet

Az alábbi csoda:

 

A szemem messze réved,

A bokor integet,

S elém vet

Egy kék tekintetet;

 

A harmat tükre szintén

Két kart villant tovább,

Picinykén,

Akár egy hangyacsáp...

 

De ha vígan kiszökve

A zöld hullámokon,

A szöcske

Legyinti homlokom:

 

Bámulhatom a helyet,

A kép, jaj, merre lett,

Amelyet

Rajzolt a képzelet...

 

Nem maradt csak a forró,

Köznapi reggelek,

S a kóró,

Mely szúrósan mered.

 

III.

A föld rejtelme aztán

Verve sok könnyű neszt,

A pusztán

Orrhangon dalba kezd.

 

A ridegre nőtt fűből,

Míg kék az ég-orom,

Előtör

Egy dana mormogón.

 

Várva a hő delekre,

Mélységeket kitár,

S remegve

Vibrál a láthatár.

 

Nyüzsögnek egyre többen

a férgek, bogarak;

Előttem

Mind térdet hajtanak.

 

A füvek közé másznak,

Tanúja ne legyen

A násznak,

Mely bő és eleven.

 

IV.

Amíg a dél itt megles,

És rám tüzel a nap:

Te kedves,

Hol jársz, óh merre vagy?

 

Én, szerelem bolondja,

Bús vagyok, réveteg:

Csokorba

Szedem a réteket...

 

A Vágy kérdi bolondul,

Hogy hol lehetsz te, hol?

Elindul,

És hozzád kutyagol.

 

Te nem is álmodsz róla,

Míg halkan lépeget,

S szorongva

Nézi a fekhelyed.

 

Fölülsz egy pillanatban,

Hogy miért van a nesz,

Riadtan

Körülnézel, figyelsz.

 

Ő menekül a zajra,

Csapzottan jő felém,

S bevallja,

Hogy mit is tett szegény...

 

A láthatárt naponta

Átszelve látogat,

Bolyongva

A virágos utat.

 

V.

Később, ha tág mezőkre

Ezüstös pára száll,

S beszőtte

A földet a homály,

 

Az éj felnő nagyobbra,

És mint a rejtelem,

Ragyogva,

A csillag megjelen,

 

S akár a harmat cseppje,

Kiül sok kandi fény

Remegve

A nyárfa levelén:

 

Az én tűnődő vágyam

Nagy csöndben kesereg,

De lágyan,

Mint fáradt kisgyerek;

 

S virágpárnára kókad,

Az ágya kék kehely,

S terólad

Suttogva nyugszik el...

 



Uploaded byP. T.
Source of the quotationhttp://blog.xfree.hu/myblog.tvn?n

minimap