Petőcz András: Îmbrăţişarea Femeii Mici (A Kicsi Asszony ölelése in Romanian)

Ha megölel engem a Kicsi Asszony,
hátamon mindig a bőröm karistolja,
tán éppen azért, hogy vért fakasszon.

Tépem a húsát, s imádom a testét,
és közben egyre csak a szemébe nézek.
Olyan, mintha szakadékba esnék.

Zuhanás, zuhanás mostanság minden!
Gondoltam, végtelen lesz velem az idő,
s magamat is végtelennek hittem.

De úgy van rendjén, kissé meghalasszon,
miként egy megvénhedt, szomorú lovagot,
ölelve engem a Kicsi Asszony.

De mă-mbrăţişează Femeia Mică,
pe spatele-mi într-una pielea-mi zgârie,
poate sângele să-mi verse speră.

Carnea-i o smulg, şi trupul ei o slăvesc,
şi-ntre timp mă uit într-una în ochii ei.
Parcă-n prăpastie mă prăbuşesc.

Declin, doar declin e momentan totul!
Credeam căci vremea-mi e infinită,
şi infinit m-am crezut eu însumi.

Puţin să mă omoare-i rânduită
ca pe un cavaler îmbătrânit şi trist,
îmbrăţişându-mă Femeia Mică.