Tóth Zita Emese: Rugăciune ((S)ima in Romanian)

Csak a szívem fogd meg, Isten,

míg hangtalan félek,

s rezzenéstelen arcomra gyűlnek

a rossz emlékek.

Csak a szívem fogd meg, Isten,

könnyeddé váltom magam,

ha többé nem hiszem azt,

hogy minden múltam vigasztalhatatlan.

Csak a szívem fogd,

vagy hagyd zuhanni,

hagyd,

hadd tanuljam meg,

milyen képes a világ,

míg szemem lángol,

kezembe gyűl

sokévnyi Miatyánk,

amit nem hallgattál meg,

mert hangtalan szóltam,

azt hitted játszok,

pedig élni tanultam.

Csak a szívem fogd meg, Isten,

míg hangtalan félek,

szemem fehérjében

tapasztalattal rajzolt

vörösen izzó hajszálér-repedések.

Csak a kezem fogd meg, Isten

és mondd azt, hogy ma ugrani szabad.

Míg zuhanok,

számban homokszemcseként gyűlnek a szavak.

Nézz félre most, Isten,

semmim sem maradt,

amit összetörtem,

összetört,

nekem csak a Miatyánk maradt.

Doar inima prinde-mi-o, Doamne,

până mă tem în tăcere,

pe chipu-mi impasibil se-adună

amintirile rele.

Doar inima prinde-mi-o Doamne,

vreau să devin lacrima ta,

dacă nu voi mai crede niciodată

că trecutul meu nu-l vei consola.

Doar inima prinde-mi-o,

sau las-o să se prăbușească,

las-o,

să-nvăț și eu odată

ce poate lumea asta,

până ochii-mi ard

mi se-adună în pumni atâția

Tatăl nostru, câți ani mulți am adunat,

ce tu n-ai auzit niciodată,

că în tăcere vorbeam,

credeai că mă joc,

deși eu învățam.

Doar inima prinde-mi-o, Doamne,

până mă tem în tăcere,

în albul din ochi mi se văd

fisuri incandescente,

roșii, cu experiență desenate.

Numai mâna prinde-mi-o, Doamne,

și spune, că astăzi am voie să sar.

Cât mă prăbușesc,

în gură-mi se strâng cuvinte, ca fire de praf.

Doamne, privește-n altă parte-acum,

nimic nu mi-a rămas,

s-a spart totul

ceea ce am spart,

mie doar Tată nostru mi-a rămas.