Balázs F. Attila: Pată neagră în Soare

Pată neagră în Soare                       

cu dureroasă tresărire

se trezeşte această zi

visul îşi învăluie pătura-i fantomatică

dezgolit teren de dezbateri

e sufletul –

prăbuşit în sine moţăie fotoliul

a maică-mi dublură – mic ostrov

în al valurilor veşnic asediu

orbeşte trage cu ochiul oglinda

-          tău fără fund - 

ţi-a absorbit chipul o femeie!

şi noi zadarnic pîndim

de pe buzele-ţi desprinşii fluturi

îngeri risipitori adună-n buchet

cu grijă crescutele-ţi flori

din vers se-aştern cuvintele

broască-n picioare călcată:

dispoziţia mea

şontîcăind se tîrîie-al meu suflet

marmorean îngheaţă dezmierdările noastre

vîntul lasă-n urmă coama copacilor

şi icnind se culcă la poalele căpîlnei

privighetoare plînge

pe-albastra scenă a cerului

privesc în soare: pată neagră

de-acum pe orice-mi va cădea clipirea

pecetea doliului îl va-nsoţi

doar mă chiorăsc în lume deznădăjduit

plîngînd ca un copil pribeag

şi lupt mai departe – a lor este jocul –

cu pămîntenii şi cereştii zei

jumătatea vieţii-mi îngroapă doamne

bubuie înjurăturile ca moara de rugăciuni

du-i trupul ce pentru ei s-a sacrificat

a sufletulu-mi cealaltă parte

iadului o dau

mută-mi e despărţirea mamă

dar veşnic ca susurul de jelanie

al izvorului ţîşnit din poala stîncilor

bubuie oraşul în clopotul cerului

şi pîn’ ce căldura palmei tale

ne-o amintim

rugi rumegînd ca pe-o gumă

se deapănă viaţa-ţi de fulger

în noapte orbită

cu flori acoperim a pămîntului rană

şi-apoi mergem în întuneric

pe-ale noastre

pierdute cărări

să trăim ceea ce ni s-a rînduit

pîn’ ce-n locul tău de pelerinaj

Mamă

în mici petale ale cerului margini

şi-a ochilor tăi azur

le fură Dumnezeu –

traducere  Adela Iancu