Cruceanu, Mihail: Az ősz az uccán (Toamna pe stradă in Hungarian)

Trei femei cu fețe galbene și-n zdrențe
Au trecut pustiul străzii într-un pas,
Frigul umed le îndemna cu aspru-i glas,
Vântu-n frunze, cu ciudatele-i cadențe...

Una zise: - Iată toamna a sosit!
- Greu mi-e sufletul, căci ce mai pot s-aștept;
- Tot în toamnă era când m-am îndrăgit.
Și își duse mâna galbenă la piept.

Alta zise: - Toamna mă va-mbolnăvi!
- Unde-s calde, brațele-mi de altădată;
- Greu mi-e trupul.
                          Și cu mâna ei uscată,
Apăsă pe pieptu-i veșted și tuși.

Iar cealaltă, lângă ele, se gândi:
- Vine toamna, vine moartea!
                          Și tăcu.
Vântu-n trupurile lor se încălzi.
Frunze-n păr le aruncă și le goni.
Iară strada într-un gând se prefăcu...

A puszta uccán három sárguló nő
rongyokban átlép, a nedves hideg
hangja nógatja őket s érdesebb
ütemével a lombban ingó szellő.

Az egyik szólt: - Lám, itt az ősz! A lelkem
olyan nehéz, hiszen még mit remélne?
- Ősz volt az is, mikor szeretni mertem.
S rátette sárga kezét a mellére.

A másik meg: - Az ősz még beteggé tesz!
- Már csak emlékszem forró két karomra.
- Nehéz a testem.
                         S fonnyadó kebléhez
aszott kezecskéjét köhögve nyomja.

S a harmadik, tünődve, így beszélt:
- Ősz jön, halál jön!
                          S hallgatott. Búcsúzva
hajukhoz ért a játszi holt levél.
A testükön melegedett a szél.
Egy gondolattá változott az ucca.