Eminescu, Mihai: Blue flower (Floare albastră in English)

- "Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile Asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!"

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

- "Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-isvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochiu de pădure,
Lângă trestia cea lină
Şi sub bolta cea senină
Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romăniţă
Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie -
Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţine de subsuoară,
Te-oi ţine de după gât.

Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime;
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?"

Înc-o gură - şi dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!

........................

Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi este trist în lume!

(1873, 1 aprilie)

"You ride the clouds and range the sky
Your net about the stars cast;
But do remember dear at last
My soul can never soar so high.

You build tall palaces in Spain
Of fancy's fragile masonry;
You search in vain the sullen sea
And roam Assyria's plains in vain.

The pyramids their summits press
Against the clouded heavens high,
Dear heart, it is not wise to fly
Too far afield for happiness!"

T'was thus she spoke in whispers low,
Her hand laid softly on my head,
But l just laughed and nothing said,
Yet what she told was truth, l know.

"Come where cool crystal brooks complain
Their fleeting fate midst forest greens,
And where the hanging cliff out leans
As though to thunder on the plain.

And somewhere, up some little glade,
To gather raspberries we will climb,
Or sit and watch the sky sublime
From near the rushes' tasselled shade.

While many a story you will tell,
And many a lie you'll whisper too;
But l will read on petals true
You love me not, you love me well.

As rosy as an apple's rind
Will be my cheeks burnt by the sun,
And my long golden hair undone
Around your neck in coils you'll wind.

While if your lips on mine should burn
No one in all the world will know,
My hat is broad...and even so,
T'were only your and my concern.

And whet moon comes shining through
The gap where tangled branches part,
You'll hold me very close, dear heart,
And l will clasp my arms round you.

And when we walk the twilight gloom
Of forest paths that homeward run,
We'll gather many a kiss, each one
As fragrant as the violets' bloom.

And long amid the starlight glow
We'll stand to talk outside my gate,
For no one comes that way so late,
And who should care l love you so?"

Another kiss and she was gone;
Like post l stood in the moan's stream!
O beautiful beyond a dream,
O small blue flower all my own!

......................................................

Alas our love that grew so fair
Has flown and faded from that hour,
O my blue flower, my blue flower!
The world is sorrow everywhere.