Poetul (Romanian)
anunţă cetăţii, pămîntului că ploaia există, anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet în faţa unui cer ars, în faţa unui cîmp pîrjolit şi care nu e în stare să cînte şi să creadă în ploi, să ne aducă aminte că ploaia există, că ea va înflori pămîntul bolnav, aşadar un poet care nu e profet al speranţei, un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cînte ploile lumii n-a înţeles că poezia e în primul rînd o formă a speranţei. La ce bun poetul, în vreme de secetă? Să cînte ploile tocmai atunci, Cînd avem cea mai mare nevoie de ele, cînd ne lipsesc şi ne dor, cînd soarele arde şi mîinile miros a îndoială, cînd arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere, cînd amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvînt dificil şi cel care cîntă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni pentru nebunia şi curajul său care cîntă ploile, care cîntă torentele cînd oamenii ridică braţele rămîn răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe ploile dacă nu poezia? Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol nori de ploaie, cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia, cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei şi cea care a coborît cu Dante în Infern? Uploaded by | P. Tóth Irén |
Source of the quotation | http://poeziisiversuri.com |
|
A költő (Hungarian)
Hírdesd a várnak, a földnek, hogy létezik eső! Az embereknek, hogy hinni kötelező! Egy költő ki némán áll egy kiégett ég, egy felperzselt rét előtt és nem képes dalolni, esőben bízni, eszünkbe juttatni, hogy az eső virágoztatja a szenvedő földet, tehát egy költő, aki nem prófétája a reménynek, és lángoló ajkakkal sem érzi szükségét a világ esőit megénekelni, nem érti, miért a vers a remény egyik főalakja. Mire jó egy költő szárazság idején? - Hogy fohászt küldjön az esőhöz akkor, mikor legnagyobb szükség van rá, mikor hiányzik és fáj, mikor éget a Nap és kezeink kétségszagúak, mikor legkisebb fuvallatra homokfák szóródnak, mikor az emlékek tévedésízűek, és a remény nehezen kimondható szó, és mikor az esőénekest kiközösíttetik és megköveztetik, istenek és emberek megfigyelhetik, mert őrültség és bátorság is egyben megénekelni az esőt, mikor az emberek égre meredő kezekkel megfeszülten állnak, mint a Golgotán. Ki hírdesse az esőt, ha nem a vers? Kinek legyen mersze kopár égen esőfelhőket látni, és vállalni kockázatos jövőt, ha nem a versnek, mely már ott állt a görögökkel Trója falai alatt, és Dante-val együtt a Pokol zeg-zugait járta ?
|