Blaga, Lucian: Catrenele fetei frumoase

I
Deoarece soarele nu poate să apună
fărăe a-şi întoarce privirea după fecioarele
cetătii, mă-ntreb:
de ce-as fi altfel decât soarele?

II
O fată frumoasă e
O fereastră deschisă spre paradis.
Mai verosimil decât adevărul
e câteodată un vis.

III
O fată frumoasă e
lutul ce-şi umple tiparele,
deşăvârsindu-se pe-o treaptă
unde poveştile aşteaptă.

IV
Ce umbră curată
aruncă-n lumină o fată!
E aproape ca nimicul,
singurul lucru fără de pată.

V
O fată frumoasă e
a traiului cerişte,
cerul cerului,
podoabă inelului. 

VI
Frumseţe din frumseţe te-ai ivit
întruchipată fără veste,
cum „într-o mie şi una de nopti”
povestea naşte din poveste.

VII
O fată frumoasă e
o închipuire ca fumul,
de ale cărei tălpi, când umblă,
s-ar atârna ţărna şi drumul.

VIII
O fată frumoasă e
mirajul din zariste,
aurul graiului,
lacrima raiului.

IX
O fată frumoasă e
cum ne-o arată soarele:
pe cale veche o minune nouă,
curcubeul ce sare din rouă.

X
Tu, fată frumoasă, vei rămâne
a tărâmului nostru o prelungire
de vis, iar printre legende
singura adevărată amintire.