Floare albastră (Romanian)
- "Iar te-ai cufundat în stele Şi în nori şi-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieţii mele.
În zadar râuri în soare Grămădeşti-n a ta gândire Şi câmpiile Asire Şi întunecata mare;
Piramidele-nvechite Urcă-n cer vârful lor mare - Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite!"
Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi părul. Ah! ea spuse adevărul; Eu am râs, n-am zis nimica.
- "Hai în codrul cu verdeaţă, Und-isvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreaţă.
Acolo-n ochiu de pădure, Lângă trestia cea lină Şi sub bolta cea senină Vom şedea în foi de mure.
Şi mi-i spune-atunci poveşti Şi minciuni cu-a ta guriţă, Eu pe-un fir de romăniţă Voi cerca de mă iubeşti.
Şi de-a soarelui căldură Voi fi roşie ca mărul, Mi-oi desface de-aur părul, Să-ţi astup cu dânsul gura.
De mi-i da o sărutare, Nime-n lume n-a s-o ştie, Căci va fi sub pălărie - Ş-apoi cine treabă are!
Când prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ţine de subsuoară, Te-oi ţine de după gât.
Pe cărare-n bolţi de frunze, Apucând spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale, Dulci ca florile ascunse.
Şi sosind l-al porţii prag, Vom vorbi-n întunecime; Grija noastră n-aib-o nime, Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?"
Înc-o gură - şi dispare... Ca un stâlp eu stam în lună! Ce frumoasă, ce nebună E albastra-mi, dulce floare!
........................
Şi te-ai dus, dulce minune, Ş-a murit iubirea noastră - Floare-albastră! floare-albastră!... Totuşi este trist în lume!
(1873, 1 aprilie) Source of the quotation | http://ro.wikisource.org |
|
Flor azul (Spanish)
"¿De nuevo hundido en los astros, en las nubes, en los cielos? Por lo menos, no me olvides, alma y vida de mi vida.
En vano los arroyuelos juntas en tu pensamiento y las campiñas asirias y la tenebrosa mar;
las pirámides vetustas que alzan sus puntas al cielo. ¡¡Para qué buscar tan lejos tu dicha, querido mío! "
Así mi niña me hablaba, dulcemente acariciándome. ¡Ella tenía razón! Yo reía, sin embargo.
"Vámonos al bosque verde, donde las fuentes del valle lloran y la roca puede precipitarse al abismo.
Allí, en lo claro del bosque, cerca del junco tranquilo, bajo la serena bóveda del moral nos sentaremos.
Y me contarás los cuentos y me dirás las mentiras; yo, con una margarita comprobaré si me quieres.
Y bajo el calor del sol, roja como una manzana, tenderé mi cabellera para cerrarte la boca.
Si tú acaso me besaras, nunca nadie lo sabría, pues debajo del sombrero, ¡eso a quién puede importarle!
Cuando a través de las ramas salga la luna de estío, tú me enlazarás del talle, yo me prenderé a tu cuello.
Bajo el techo de las ramas, al descender hacia el valle, caminando cambiaremos nuestros besos como flores.
Luego, al llegar a la puerta, hablaremos en lo oscuro; que nadie de esto se ocupe; si te quiero, ¿a quién le importa? "
Un beso más... y se ha ido. ¡Yo quedo bajo la luna! ¡Qué hermosa es y qué loca es mi azul, mi dulce flor!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tú, maravilla, te fuiste, y así murió nuestro amor . ¡Flor azul, oh flor azul!... ¡Qué triste que es este mundo!
Source of the quotation | http://amediavoz.com |
|