Dorm oraşele lumii ... satele lumii dorm ...
Dorm
cu nările-n somn dilatate
de-nnebunitoarea duhoare-a cadavrelor,
cu coastele frânte de bombardamente,
cu chipul sfâşiat de reflectoare ...
Se-ntorc gemând în somn
şi căutând un adăpost mai bun
decât sub casca infernală-a cerului
se-ntorc gemând şi dorm
înnăbuşindu-se
cu capetele-n grote de beton,
asupra cărora se prăbuşesc,
ca pe capacele
a mii şi mii de mari sicrie-ncălecate
munţi grohăind.
Au mai rămas pe străzi
doar felinarele,
îndoliate ca nişte văduve
fără nădejde.
Însinguraţi,
copacii
înnebunesc de spaimă
în sfâşiatele cămăşi
ale frunzişurilor ...
Nimeni,
vai, nimeni
nu-i ia cu ei în adăposturi ...
ar vrea să se smulgă din loc,
îşi scutură capetele ...
îşi blestemă vitriolaţi
rădăcinile.
Oh, noapte bună!
Fie măcar această noapte
O noapte bună ...
Dorm oraşele lumii ... satele lumii dorm ...
Pe cine va izbi în noaptea asta
sabia?
Oh, Doamne Dumnezeule!
pe nimeni ...
sigur că pe nimeni ... Războiul
e sătul ...
Dorm oraşele lumii ... satele lumii dorm ...
Văzduhul îşi caută chipul,
îşi pipăie rănile.
Încearcă tremurând să se tămăduiască.
Electricieni transparenţi
se-nalţă pe stâlpi nevăzuţi,
acordă sârmele-albastre
legând între ele stelele,
le-ascultă oftatul,
le şterg de parful de puşcă.
Noaptea cu mască de cloroform
răsuflă tăcută.
Dorm oraşele
şi satele lumii.
Pe-o rogojină de culoarea lunii
adoarme Hiroshima ...
