Geografia timpului (Romanian)
1. Palmele
Da, palmele-ntr-un an s-au mai asprit. Sunt bătături mai trainice pe ele. Metalul ce durea la început Le-a întărit, topindu-li-se-n piele.
Ele îmi cer mai multă încordare Şi cer gândirii proaspăt înţeles. Cerinţa lor e mult mai hotărâtă Când fruntea grea mi-o sprijină ades.
Încep să bag de seamă, în sfârşit, Că multe îmi rămân neînţelese, Că-n orice fapt sunt adevăruri mari De care-odată nu părea să-mi pese.
Încep să simt înfriguratul chin Al setei de-a cunoaşte-aceste taine, De a nutri spre ele-un dor flămând, De-a le cunoaşte pure, fără haine.
2. Dragostea
Cu ea şi mâine-oi hoinări sub soare, Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminţi... Dar mă mai mulţumesc şi astăzi oare Doar sărutări şi-mbrăţişări fierbinţi?
Ades, în loc să cugete, ea râde, Săruturile-năbuşesc idei, Totuşi iubesc, încă iubesc frenetic, Făptura ei şi mersul lin al ei.
De mâine, răsuci-voi tot ce-a fost - Iubirea va lua drum nou, ori piere. Sunt sigur, ea mă va privi ciudat Şi lăcrăma-va, poate, în tăcere.
Îi va fi grea. Şi mie-mi va fi greu. Voi îndura, gândind ce-o să urmeze. Când urci pe munte, truda ţi-o înfrângi Visând la piscuri, nalte metereze.
3. Geografia timpului (1)
Schimb curgerea acum în plan intens: Geografia timpului e-n faţă. Epoca mea e-aici: câmpii şi munţi, Diversitate vastă şi măreaţă.
Sunt mii de râuri, unele curg drept, Iar altele pe căi ocolitoare, Şi totuşi toate se îndreaptă-acum Spre marea mare, purificatoare.
Totu-mi părea întâi învălmăşit. Mergeam - dar unde, nu-mi păsase mie. Ştiam că-s tânăr, că iubesc adânc Tovarăşii de muncă şi mândrie,
Nu cunoşteam primejdiile mari Şi poate de aceea n-aveam teamă... Frumos mai e să zbori! Dar ce frumos E-atunci când zbori spre steaua ce te cheamă!
4. Geografia timpului (2)
Trecând prin timp, îl însemnăm sub pas - Aşa îl reprimeşte universul. Dar însuşi timpul, când prin el păşim, Ne schimbă tainic inima şi mersul.
Nu bătrâneţea,-n urmă alergând, Spre moarte pasul cearcă să ni-l poarte, Ci doar maturitatea creşte-n noi Şi ne maturizăm până la moarte.
Din epocă, din zborul ei şi-al meu, Uzina e o parte, o arteră. Nu fierbe-n doar fier şi minereu, Ci seve ce hrănesc această eră.
Pulsaţiile ei se pot simţi Până şi-n iarba fâşâind sub coaste - Cu ele-amestecate se aud Pulsaţiile noastre furtunoase.
Uploaded by | Csata Ernő |
Source of the quotation | www.romanianvoice.com |
|
Az idő földrajza (Hungarian)
1. A tenyerek
Igen, a tenyerem év végére kérges lett. Rajta, tartós keményedések nőttek. A fém, ami kínozta még az elején Megkeményítette, beleolvadt a bőrbe.
Ezért miatta jobban kell figyelnem, Túl legyek érthető, friss gondokon. Kérelme egyre jobban eltökélt, Ha segíti néha gondterhelt homlokom.
Mégis észreveszem, nagy későre, Hogy köröttem a világot nem értem, Hogy mindenben nagy igazság van, Amire egyáltalán nem figyeltem régen.
Gyötrődöm folyton lázas kínban, Hogy a szomjamat rejtélyek kútja Egyszer kioltja és koplalt testem Megismeri tisztán, meztelenül, újra.
2. A szerelem
Vele holnap is kószálok a nap alatt, Kettesben, csintalanok vagy komolyak... De vajon megelégszem ma ezalatt Forró ölelésekkel és csókokkal?
Gyakran, esztelenül, csak nevet, A csókok elfojtják a gondolatot, Mégis szeretem, szeretem őrjöngve Ezt a nyugodt ringású alakot.
Holnaptól megváltoztatom, ami volt - Új útra tér, vagy elmúlik a szerelem . Ő, majd biztosan csodálkozva néz, És lehet, hogy sírni fog csendben.
Nehéz lesz neki. És nekem szintén. Elviselem, a jövőre gondolva. Hegyre mászva legyűröd a kínt, Csúcsra vágyva, magas ormokra.
3. Az idő földrajza (1)
A múlást átváltom átható tervvé: Előttem van az idő földrajza. Itt az én korom: mezők és hegyek Tágas és fenséges változata.
Folyók ezrei, mik egyenesen folynak, Mások medre csupa kacskaringó, De mindenik most arrafelé folyik, Amerre az óceán van, a nagy tisztító.
Az elején minden zavarodottnak tűnt. Mentem - hova lépkedek nem néztem. Fiatal voltam és nagyon imádtam A kollégáimat és a büszkeségem,
Nem ismertem a nagy veszélyeket És ezért semmitől sem féltem... Gyönyörű repülni! De mily gyönyörű, Mikor hívó csillagomat elérem!
4. Az idő földrajza (2)
Suhanva az időn, lábunkkal megjegyezzük - Így adjuk vissza az univerzumnak. De maga az idő, ahogy rajta átlépünk, Átformálja titkon szívünket és járásunkat.
Nem az öregség, utánunk loholva, Próbálja a halálhoz vinni lépteinket, Csupán az érettség nő bennünk És érleli az elmúlásig lelkeinket.
A kor szárnyalásából s az enyémből, A gyár egy rész, egy artéria. Nem csupán vasat olvaszt az ércből, De nedvet, melynek e kort kell táplálnia.
Lüktetéseit érezni lehet A fűben is, ahogy a bordák alatt zizeg - Velük összevegyülve hallani lehet A mi háborgó lüktetéseinket.
Uploaded by | Csata Ernő |
Source of the quotation | saját |
|